Piata auto in noiembrie: crestere globala, scadere in Romania

20 decembrie 2009



Stabilitatea dobandita in ultima perioada pe piata americana si cresterile puternice din China si Europa de Vest au permis pietei auto mondiale sa inregistreze o crestere cu 15,7% in noiembrie 2009, pana la 5,018 milioane de unitati. Este acelasi trend ca in octombrie, plusul fata de noiembrie 2008 fiind de 680.000 unitati.

Cea mai mare piata din lume, China, a avut o crestere cu 42,6% (896.492 unitati) in noiembrie. Pe primele 11 luni din 2009, cresterea Chinei, care reprezinta a sase parte din piata mondiala,  este de 30,3%, fata de aceeasi perioada din 2008. Toate pietele din Top 10 mondial au inregistrat cresteri. Cea mai mare a fost in India: 67,5% (184.139 unitati), locul 8 in lume.

In Romania, noiembrie a fost o noua luna marcata de criza in care se afla piata auto, cu scaderi semnificative: -32,4% (9.800 unitati). Pe primele 11 luni din 2009, reculul a fost de -55% (de la peste 300.000 de unitati, la mai putin de 140.000), conform statisticilor APIA. Dacia continua sa fie lider, desi a scazut cu 39% in noiembrie. Ford a ocupat al doilea loc luna trecuta, iar Skoda a reusit o relativa stabilitate (-5,2%), insa are o scadere de-a dreptul dramatica dupa 11 luni: -63%, comparativ cu aceeasi perioada din 2008!