FIAT lanseaza noul motor Twin-Air cu 2 cilindri

28 februarie 2010



Iata un nou propulsor de talie mica, dar cu ambitii mari. Inca nu stim detaliile referitoare la cilindree, dar in schimb va putem spune ca este vorba de un motor in doi cilindri, numit Twin-Air. Va fi expus la Salonul de la Geneva, unde se va numara printre cele mai importante noutati lansate de FIAT. Montat pe un FIAT 500, noul motor dezvolta 85 CP, insa, in functie de versiune, acopera o plaja de la 65 la 105 CP.

A fost dezvoltat de departamentul FIAT Powertrain si marcheaza inceputul pentru o noua familie de motoare, cu doi cilindri, in gama agregatelor MultiAir. Usor si compact, noul Twin-Air dispune de un nou sistem de supape si de solutii noi pentru reducerea frecarilor. Rezultatul: consum mai mic cu 15% si emisii de CO2 in scadere cu pana la 30%. FIAT intentioneaza sa foloseasca acest motor pentru propulsia hibrida si sa-l asocieze cu un sistem de recuperare a energiei la franare (KERS). Debutul pe piata este asteptat in cursul verii.