Flextreme – Asa arata viitorul pentru Opel

18 februarie 2010

Sursa: Opel



Conceptul Flextreme GT/E, pregatit de prezentare in cadrul apropiatului Salon Auto de la Geneva, prefigureaza viitorul pentru Opel, in materie de tehnologie si design, intr-un moment altfel dificil pentru marca germana. Este o noua interpretare a propulsiei hibride, sub acronimul E-REV, care se vrea a deveni o definitie pentru automobilul cu autonomie prelungita. Alaturi de Ampera si noul Meriva, Flextreme GT/E se va numara printre atractiile Opel in cadrul evenimentului care se pregateste sa-si deschida portile la inceputul lunii viitoare, la Geneva.

Asadar, sistemul de propulsie alternativ aplicat la Flextreme GT/E se va regasi in viitor la toate modelele din gama Opel. Fluid si cu un profil coborat (are doar 1,38 cm inaltime), conceptul are un Cx de doar 0,22! Aerodinamica sofisticata si materialele usoare (carbon, aluminiu, policarbonat) ii permit sa ajunga la peste 200 km/ora si ii coboara semnificativ greutatea.

Tehnologia utilizata este aceeasi ca la Amprea, cu o autonomie totala de peste 500 km la un consum estimat de 1,6 litri / 100 km si emisii de CO2 sub 40 g/km. Folosind strict propulsia electrica, autonomia este de 60 km. Gratie motorului electric de 160 CP si 370 Nm, acceleratia 0-100 km/ora se realizeaza in mai putin de 9 secunde.

Fisiere atasate

Opel_Concept_la_Geneva