Gemballa - sfarsit trist, dupa trei decenii de spectacol
18.05.2010
        
Distribuie acest articol!   

Primul semnal ca ceva nu este in regula a fost disparitia presedintelui si fondatorului marcii, Uwe Gemballa, pe 9 februarie. Acesta a fost dat disparut si nici pana acum nu se stie nimic despre soarta sa, banuindu-se ca se afla undeva in Africa. La inceput s-a crezut ca este o vorba de o rapire, insa cu trecerea timpului au aparut si alte informatii, care contrazic ipoteza initiala. Se pare ca Gemballa, creatorul unora dintre cele mai extravagante automobile din lume si un nume de referinta in tuningul auto, era la anaghie, iar autoritatile din Germania ancheteaza afacerile sale.

Ultima oara cand a dat un semn de viata a fost in urma cu trei luni, cand i-a telefonat fiului sau, spunandu-i ca a fost rapit si se afla in Angola, iar rapitorii cer o recompensa de un million de dolari, pentru a-l elibera. Politia are in calcul si ipoteza crimei, insa afacerea pare cusuta cu ata alba, avand in vedere ca in momentul disparitiei situatia sa financiara era foarte dificila, fiscul german reclamand neplata unor datorii de 8 milioane de euro.

Cum Uwe Gemballa nu este de gasit, s-a ajuns la un final trist pentru compania sa: lacatul pe usa showroom-ului in care candva erau expuse unele dintre cele mai spectaculoase automobile supersport si intrarea in lichidare a companiei.

Gemballa nu a fost o companie de tuning ca oricare alta. Creatiile sale s-au bucurat mereu de mare succes, iar in ultimii ani a impresionat prin modele exceptionale, precum Mirage GT (pe baza lui Porsche Carrera GT) sau MIG-U1 (derivat din Ferrari Enzo). Clientii sai, printre care tot mai multi erau din Emirate, erau cuceriti de finisajele caroseriilor si prepararea motoarelor, realizate mereu la cel mai inalt nivel.

Distribuie acest articol!