Primele exemplare Aston Martin Rapide, gata de livrare

9 mai 2010



Un nou capitol se deschide in istoria marcii Aston Martin, prin livrarea catre clienti, zilele acestea, a primelor exemplare Rapide. Prezentat initial ca un concept car, in 2006, Rapide a primit foarte repede unda verde pentru intrarea in productie, fiind primul model cu 4 usi din istoria Aston Martin. Versiunea finala de serie a fost prezentata in toamna anului trecut, la Salonul de la Frankfurt.

Cu un interior ultra-rafinat, o lungime de peste 5 metri si un V12 de 6,0 litri si 477 CP sub capota, este un concurent redutabil pentru nou Gran Turismo de la Porsche, Panamera. Aston Martin a marcat in mod festiv plecarea primelor exemplare Rapid din fabrica Magna Steyr de la Graz, din Austria. In urmatoarele saptamani, primele exemplare vor ajunge in 125 de showroom-uri din 34 de tari, in intreaga lume. Pretul de plecare este de 199.950 dolari in SUA, respectiv 139.950 lire sterline in Marea Britanie.