O miniatura Bugatti Veyron din aur, mai scumpa decat masina reala!

15 iunie 2010



Miniatura din imagine este o replica la scara 1:18 a celebrului Bugatti Veyron. Este opera bijutierului Stuart Hughes din Liverpool, care a colaborat la acest proiect cu producatorul de automodele Robert Gulpen din Munchen. Vor fi produse doar trei exemplare, realizate din aur masiv de 24 karate, platina si diamante. In zona grilei frontale este montat un diamant de 24 karate.

Fiecare exemplar va cantari 7 kg si are nevoie de doua luni pentru a fi produs. Macheta este functionala, in sensul ca, pe langa detaliile reproduse cu o mare acuratete, usile se pot deschide, iar rotirea volanului actioneaza rotile. Pretul este pe masura: 2 milioane de lire sterline (2,4 milioane de euro)! Cu mult peste cel al unui Veyron "la scara naturala"! Si atunci, ce ati alege: bijuteria din aur sau cea reala?