Se intampla in Franta: masini de austeritate pentru guvernanti

4 iunie 2010,



Nu doar la noi sunt aplicate masuri de austeritate. Insa, spre deosebire de Romania, in alte parti aceste masuri chiar sunt luate, inclusiv la cel mai inalt nivel. De pilda in Franta, tara cu o forta economica incomparabila cu cea a Romaniei, oamenii din varf nu ezita atunci cand vine vorba de renuntarea la anumite privilegii. Nu stim daca o fac neaparat din convingere, insa cert este ca dau un bun exemplu. Inclusiv pentru omologii de pe malurile Dambovitei!

Guvernul francez a anuntat reducerea cheltuielilor cu 10% in urmatorii trei ani, cu o scadere de 5% in 2011, printr-un plan care vizeaza reducerea deficitului public al tarii la 3% din PIB, in 2013. In replica, ministrul francez de Finante, Francois Baroin, a anuntat ca va renunta la limuzina de serviciu Citroen C6 (foto) si va trece intr-un C5, un model mai mic si mai potrivit cu masurile de austeritate decise de guvernul din Hexagon. De altfel, guvernantii francezi vor adopta in curand un act normativ prin care parcul auto de stat, estimat la 75.000 de vehicule, va fi redus drastic.

Ministrii si prefectii nu sunt obligati sa treaca la Citroen C5, asa cum a facut-o Baroin, insa o serie de oficiali de rang mai mic, precum directorii de cabinete din ministere sau directorii din administratiile centrale se vor deplasa de acum incolo cu automobile ceva mai modeste – Peugeot 407 sau Renault Laguna. Francois Baroin este constient ca aceasta decizie are un efect secundar in reducerea cheltuielilor, insa conteaza enorm atunci cand vine vorba de exemplul personal. Pentru cine are urechi sa auda!…