Citroen DS9 – in cautarea gloriei de odinioara

23 iulie 2010



Cu modelul mini DS3, Citroen si-a inaugurat noua gama premium, iar ambitiile constructorului francez nu se vor opri aici, lina DS urmand sa fie compusa din mai multe modele, inclusiv o limuzina. Aceasta va constitui varful de gama de la Citroen si va concura pe piata premium europeana, in primul rand cu modelele germane din aceasta categorie, ale “greilor” Mercedes, BMW si Audi.

Un oficial de la Citroen a declarat ca aparitia limuzinei va fi un raspuns al producatorului francez la ultimele miscari strategice ale rivalilor germani, care intra in forta pe segmentul modelelor de mici dimensiuni, care parea sa fie specialitatea francezilor. Reprezentantul Citroen recunoaste, pe de alta parte, ca a vinde modele de lux pe piata europeana nu este deloc simplu, in contextul actual.

Viitorul Citroen DS9 ar putea fi dezvoltat pornind de la conceptul Metropolis (foto sus), prezentat cu cateva luni in urma. In acelasi timp, va readuce in actualitate spiritul legendarului Citroen DS19. Lansat in 1955, DS19 (foto jos) a fost unul dintre cele mai spectaculoase modele din istoria Citroen, iar in prezent continua sa fie considerat unul dintre cele mai frumoase automobile din toate timpurile.