Volkswagen Eos se pregateste de intinerire

13 august 2010

Sursa: carmagazine.co.uk



Seria operatiunilor de improspatare pentru modelele din gama Volkswagen va continua, la inceputul anului viitor, cu un facelift al decapotabilei Eos. Reprezentanta constructorului german in categoria coupe-cabrioletelor cu pavilion rigid se va alinia astfel la noua identitate vizuala a modelelor de la Wolfsburg.

Calandrul, farurile cu lumini LED si un finisaj superior la interior vor fi principalele noutati ale noului Eos cu facelift. Sub capota, se va renunta la versiunea de top VR6, ale carei vanzari au fost sub asteptari, si se va introduce motorizarea BlueMotion – 4 cilindri, 2,0 litri si 140 CP, cu transmisie DSG.

Conform website-ului carmagazine.co.uk, Eos urmeaza sa fie inlocuit in 2014, cu noul Passat Cabrio. Noua generatie nu va mai avea pavilion rigid, acesta urmand sa fie inlocuit cu unul din material textil, actionat electric. Asa cum indica si numele, va fi o versiune deschisa, cu 4 locuri, a viitoarei generatii Passat, iar clientii vor avea la dispozitie o gama bine garnisita de motoare ceva mai puternice.