Programul Rabla 2010 se apropie de final

9 septembrie 2010



Incet, dar sigur, editia din acest an a Programului de Stimulare a Innoirii Parcului Auto National se indreapta spre final. Demarat in luna februarie, programul se va incheia oficial pe 23 noiembrie, daca pana la care cei care au tichete valorice trebuie sa le valorifice prin achizitionarea de automobile noi. Neutilizarea voucherelor pana pe 23 noiembrie atrage anularea participarii in program.

Editia din acest an a Programului Rabla are o finantare de 722 milioane lei, care ar trebui sa duca la scoaterea din uz a 190.000 de autovehicule. Pana la inceputul acestei luni au fost casate peste 164.000 de automobile vechi. S-au achizitionat, in aceeasi perioada, circa 38.000 de automobile noi, in majoritatea cazurilor folosindu-se cate trei vouchere.

Principalele noutati ale editiei din acest an constau in posibilitatea de a folosi pana la trei vouchere la achizitionarea unui automobil nou, precum si tranzactionarea libera a acestor tichete. Valoarea nominal a unui voucher este de 3.800 lei.