Suzuki Swift R Concept

18 octombrie 2010



O versiune supradopata a mini-ului Suzuki Swift va fi prezentata, in primavara anului viitor, cu ocazia Salonului Auto de la Beijing. Swift R Concept este o citadina agresiva, inspirata de motocicleta GSX-R 1000.

Are parasocuri noi, redesenate, cu prizele de aer supradimensionate si un eleron inspirat din curse, plasat la posteriorul pavilionului. Pasajele rotilor au fost marite, la fel ca ecartamentul, pentru o tinuta superioara, specifica bolizilor de curse.

Deocamdata Suzuki nu a furnizat nicio informatie referitoare la motorizarea acestui concept. Acordul semnat cu Volkswagen le da sperante, insa, fanilor marcii japoneze. Printre ipotezele vehiculate se numara motorul 1.4 TSI de 150 sau 180 CP si transmisia cu dublu ambreiaj DSG, ambele de origine VW.