Noul BMW Seria 1 M Coupe dispune de 340 CP!
12.12.2010
        
Distribuie acest articol!   

Pentru prima oara in istoria marcii, BMW introduce in gama o versiune M pentru Seria 1. Noul BMW Seria 1 M Coupe "va iesi in lume" luna viitoare, la Salonul de la Detroit. Este un model dezvoltat de bavarezi vreme de doi ani si se vrea a fi un omagiu adus primei generatii M3.

Primele informatii si imagini cu cea mai noua aparitie in gama sportiva M de la BMW au fost prezentate oficial zilele trecute. Noua declinare sportiva a bavarezilor este usor de incadrat in familia M, din punct de vedere vizual, fiind cu 55 mm mai lata decat (deja sportiva) 135i, dispune de trei prize de aer imense in partea frontala, faruri bi-xenon, jante din aliaj usor de 19 inch si evacuare cu 4 tevi.

Motorul TwinPower Turbo M cu 6 cilindri in linie de 3,0 litri si injectie directa dezvolta nu mai putin de 340 CP (la 5.900 rot/min)! Cuplul maxim de 450 Nm (500 Nm cu overboost) se obtine pe plaja de 1.500-4.500 rot/min. Motorul este asociat cu o transmisie in 6 trepte, care trimite puterea la puntea spate.

Noul BMW Seria 1 M Coupe accelereaza 0-100 km/ora in doar 4,9 secunde si atinge 200 km/ora in 17,3 secunde, viteza maxima find limitata electronic la 250 km/ora. Masina este livrata standard cu autoblocantul M Variable. Sasiul M, cu elemente usoare, contribuie la greutatea scazuta a masinii, de 1.495 kg. Consumul este rezonabil pentru acest nivel de performante: medie anuntata de 9,6 litri/100 km (emisii de CO2: 224 g/km). In fine, clientii pot alege dintre cele trei nuante pentru caroserie: alb alpin, negru safir sau oranj.

Distribuie acest articol!