Celebra statueta Rolls-Royce implineste 100 de ani
06.01.2011
        
Distribuie acest articol!   

Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale lumii auto, statueta care troneaza pe calandrul fiecarui automobil Rolls-Royce, implineste in curand un secol. Prima aparitie publica a celebrei Spirit of Ecstasy a fost consemnata la 6 februarie 1911.

Povestea inceputurilor este destul de neclara, astfel ca, la ora actuala, este imposibil de separat adevarul de legenda. Alaturi de fondatorii marcii, Charles Rolls si Henry Royce, istoria a mai consemnat cateva nume: John Scott Montagu, prieten cu cei doi si proprietar al publicatiei The Car, acolo unde lucra ca illustrator Charles Sykes, creatorul statuetei. Se pare ca asistenta lui Sykes, o tanara pe nume Eleanor Thornton, a fost aleasa ca model pentru Spirit of Ecstasy.

Nu a fost pentru prima oara cand Charles Sykes a apelat la Eleanor Thornton pentru a-i servi drept model. Domnisoara mai pozase pentru o serie de ilustratii, denumita Alice in Motorland. Din pacate, tanara a avut parte de un final tragic: in 1915, vaporul la bordul careia se afla, in drum spre India, a fost torpilat de un vas inamic.

Pe de alta parte, istoria de mai sus a fost mereu combatuta de fiica sculptorului. Pana la urma, are mai putina importanta cine l-a inspirat pe sculptor, iar legenda nu face decat sa sporeasca atractivitatea povestii.

Aniversarea centenarului se va derula pe durata intregului an 2011, iar primul eveniment este prgramat la Londra. Pe 6 februarie, in capitala Marii Britanii va avea loc o defilare a automobilelor Rolls-Royce, deopotriva clasice si moderne, toate urmand sa poarte inscriptia "Spirit of Ecstasy – Centenary – 2011". Va fi un moment deosebit pentru fanii marcii, propretarii si coectionarii de Rolls-Royce.

Distribuie acest articol!