Dakar 2011, dominat de Volkswagen
09.01.2011
        
Distribuie acest articol!   

Conform asteptarilor, si editia din acest an a celebrului rallyraid Dakar este dominata de armada Volkswagen. La jumatatea intrecerii, inainte de ziua de pauza de sambata, pe primul loc in clasamentul general la auto se afla invingatorul de anul trecut, Carlos Sainz. Spaniolul era urmat de coechipierul sau de la Volkswagen, Nasser Al-Attiyah, la 2,42 secunde.

Singurul pilot care ar putea sa incurce planurile celor de la Volkswagen este Stephane Peterhansel, de la X-Raid, cu al sau BMW X3 CC. Francezul, unul dintre marii specialisti ai Dakar-ului, a fost suficient de rapid ca sa emita pretentii la suprematie. A castigat chiar o etapa, insa cateva greseli de navigatie si numeroasele pene de cauciuc nu i-au permis mai mult de locul 3 la general dupa prima saptamana, la 14,51 minute in spatele liderului. Prin urmare, principalul rival al lui Sainz vine din propria tabara, in persoana lui Al-Attiyah.

Nici la clasa moto nu sunt surprize, unde lupta se da in doi, intre spaniolul Marc Coma si francezul Cyri Despres, ambii pe KTM. Pentru moment, lider este Coma, cu un avans de 8,48 minute. Romanii inscrisi la aceasta clasa au avut o evolutie rezonabila – la jumatatea intrecerii, Mani Gyenes se afla pe locul 21, iar Marcel Butuza pe 61.

Kamaz isi mentine invincibilitatea la camioane, insa "tarul" Vladimir Chagin a fost mai lent decat coechipierul sau Firdaus Kabirov, care a preluat sefia in clasamentul categoriei. Remarcabila este si evolutia cehului Ales Loprais, clasat deocamdata al treilea si care a reusit o victorie de etapa pentru Tatra, dupa o indelungata perioada de suprematie Kamaz.

Distribuie acest articol!