Toyota a prezentat doua noi versiuni Prius
12.01.2011
        
Distribuie acest articol!   

Prius V si Prius C, cele doua noutati prezentate de Toyota, in aceasta perioada, la Salonul de la Detroit, confirma intentia constructorului nipon de dezvoltare a familiei Prius. Astfel, Toyota incearca sa profite la maximum de renumele emblematicului sau hibrid, prin dezvoltatea unei adevarate game familiale, formata din diverse declinari ale binecunoscutului Prius.

Toyota Prius V (foto sus) este un monovolum care va iesi pe piata in lunile urmatoare. A fost creat pe platforma celei de-a treia generatii Prius, insa are un surplus la capitolul inaltime si, bineinteles, interiorul este mai spatios. Se vorbeste doar despre comercializarea in Statele Unite, astfel ca aparitia acestui model in Europa nu pare, pentru moment, luata in calcul, cu atat mai mult cu cat Toyota a prezentat deja pentru batranul continent noul monovolum compact Verso.

Prius C (foto dreapta), un concept de model compact, are, de asemenea, mari sanse sa ramana un model destinat doar pietei americane. Anticipeaza o familiala de mici dimensiuni, de dimensiunile unu Yaris. Versiunea de serie se va lansa in 2012, iar constructorul promite un excelent randamet energetic si un pret abordabil. Pentru Europa, Toyota a confirmat lansarea, tot in 2012, a noului Yaris hibird.

Distribuie acest articol!