Volkswagen Golf VI Cabriolet

24 februarie 2011



La scurt timp dupa ce a prezentat versiunea facelift pentru Eos, Volkswagen lanseaza o alta noutate in categoria decapotabilelor: noul Golf cabrio. Daca luam in calcul si „varul” mai stilat Audi A3 cabriolet, constatam ca in segmentul compactelor deschise, gama Grupului Volkswagen devine de-a dreptul aglomerata.

Versiunea cabrio a lui Golf VI va fi prezentata in premiera la Geneva si se va pozitiona in gama sub Eos. Volkswagen spera sa (re)castige clientii amatori de cabriolete accesibile. Reteta este clasica: VW propune un pavilion din material textil care se retrage in doar 9,5 secunde, la viteze de pana la 30 km/ora.

La fel ca in cazul versiunii GTI, Golf Cabriolet are lumini de zi si stopuri cu LED. Sunt propuse sase motorizari turbo (TDI si TSI), cu puteri intre 105 si 210 CP. Cinci dintre ele vor fi disponibile cu transmisie DSG, in timp ce trei vor face parte din gama Bluemotion. In Germania, pretul de plecare este putin peste 23.600 euro (inclusiv TVA 19%).