Daimler si Bosch vor fabrica impreuna motoare electrice

2 mai 2011

Sursa: Bosch Romania



Companiile Daimler AG si Robert Bosch GmbH intentioneaza sa-si extinda in continuare parteneriatul ce dureaza deja de multi ani si sa colaboreze in viitor pentru dezvoltarea si fabricarea de motoare electrice pentru autovehiculele electrice din Europa. Cele doua companii au semnat in luna aprilie a acestui an o scrisoare de intentie in acest sens si au demarat negocierile contractuale pentru formarea unui joint venture cu participatie 50:50. Negocierile urmeaza a fi finalizate in primul semestru al anului 2011, iar productia comuna va incepe in anul 2012.

Cele doua companii doresc ca prin unirea competentelor lor sa accelereze progresul in dezvoltarea sistemelor de tractiune si sa aiba o colaborare fructuoasa. Conform scrisorii de intentie, productia comuna urmeaza sa inceapa deja din anul 2012, iar montarea motoarelor electrice la autovehiculele electrice Mercedes-Benz si Smart este planificata tot pentru 2012. Vanzarea catre alti producatori auto va fi efectuata exclusiv de catre compania Bosch. Activitatile comune urmeaza sa se desfasoare in regiunea Stuttgart si la Hildesheim.

Grupul Bosch, in calitate de furnizor mondial de piese, echipamente auto si servicii, detine competente extinse in dezvoltarea si productia de motoare electrice, avand deja o unitate de productie de serie in Hildesheim.

Producatorul auto Daimler beneficiaza deja de o experienta de 20 de ani in domeniul autovehiculelor electrice, cat si in domeniul componentelor esentiale ale motoarelor electrice si acumulatorilor, beneficiind de cunostinte tehnice vaste in ceea ce priveste electrificarea autovehiculelor.