Renault Duster, pentru Rusia

25 mai 2011



Aceasta imagine, difuzata pe internet, anticipeaza aparitia versiunii Duster pentru piata din Rusia, tara in care SUV-ul se va comercializa sub sigla Renault. Cea mai vizibila modificare este la calandru, care arboreaza trei nervuri orizontale, cromate. Un element cromat de mari dimensiuni se regaseste si la spate, in zona centrala, unde este inscriptionat numele modelului.

Printre noutatile care vor fi introduse in viitorul apropiat, pe “noul” Renault Duster, se va numara si un motor diesel mai puternic, de 2,0 litri (140 CP si 195 Nm), disponibil pe versiunile 4×4. Noutati sunt si la interior – consola centrala usor revizuita, un sistem audio mai performant si comezile electrice pentru geamuri mutate pe usi.

Renault prefera sa vanda Duster sub propriul brand in Rusia si pe alte cateva piete, din ratiuni strict comerciale. In tarile respective, numele Renault are o notorietate net superioara marcii Dacia.