WRC: A saptea victorie consecutiva Citroen, in Argentina

31 mai 2011

Sursa: Citroen Romania



Raliul Argentinei a fost o cursa extrem de disputata si, pana la urma, Sebastien Loeb si Daniel Elena au castigat acest raliu pentru a sasea oara. Campionul mondial a preluat conducerea in ultima zi, dupa ce a recuperat minutul de penalizare primit in prima zi. In ciuda unei iesiri in decor pe cea mai lunga proba a raliului, Sebastien Ogier si Julien Ingrassia au terminat pe locul 3. Citroen continua astfel seria de victorii inceputa in 2004.

Cu speciale pe macadam si asfalt, prima zi a Raliului Argentinei a fost una grea pentru Loeb, care era pe locul 5 la finalul zilei, in urma unei penalizari de un minut. In schimb, ziua a doua a fost dominata de echipajele Citroen. Ogier s-a instalat la conducere, cu un avans de peste 40 de secunde, iar Loeb a urcat pana pe locul 3, la doar patru secunde de locul secund.

Ultima zi a fost una destul de atipica. Pentru prima proba, lunga de peste 48 km, pilotii s-au trezit la 5 dimineata pentru o scurta oprire in parcul de service din Villa Carlos Paz, dupa care au plecat spre Ascochinga, pentru cea mai lunga proba speciala din acest sezon. Ogier, plecat primul la start, a pornit prudent, incercand sa-si conserve avansul de 43,7 secunde. Totusi, pe ultimii kilometri, Citroen-ul DS3 WRC a iesit in decor si s-a rasturnat. „A fost o greseala stupida”, a admis Ogier la final. „Tot ce trebuia sa facem era sa ajungem la sosire si sa castigam. Aveam notat apexul in acel viraj si totul s-a terminat cu o iesire in decor. Am putut pleca mai departe, dar masina era avariata. In plus, am ramas si fara servodirectie. Parbrizul era spart si am ramas fara eleronul spate”.

Sebastien Loeb si Daniel Elena, aflati pe pozitia a treia, au realizat ca sansele de a trece de Mikko Hirvonen sunt destul de mici: „Era ceata si multa umezeala. In aceste conditii nu se punea problema sa curete cineva drumul. Primii timpi intermediari nu au fost deloc buni. Trebuia sa mergem la limita pentru a castiga o pozitie”, a spus Loeb, care a reusit pana la urma sa treaca pe pozitia secunda.

Pe ultimele trei probe speciale, in lungime totala de 10 km, Ogier a incercat sa-si apere pozitia, dar inaintea startului in Power Stage, ultima speciala a raliului, mai avea dor 3,3 secunde avans fata de Loeb, si 5,7 secunde fata de Hirvonen. „A fost foarte greu. Pe ultima proba am simtit ca nu mai pot tine volanul. Fara servodirectie masina a devenit incredibil de grea. A fost imposibil sa abordam virajele asa cum am fi vrut”, a spus Sebastien Ogier. In timp ce Loeb si Hirvonen au profitat de problemele sale, Ogier a reusit sa ramana totusi pe podium. „Pentru echipa nu este chiar atat de rau. Nu am pierdut foarte multe puncte la constructori. Nu este insa un rezultat bun in ceea ce priveste lupta pentru titlul pilotilor. Sunt foarte dezamagit”, a mai adaugat Ogier.

Loeb a mers pe „modul atac” pana la final si a preluat conducerea. In final s-a impus cu un avans de 2,4 secunde fata de Hirvonen. „Dupa penalizarea de vineri nici nu ma mai gandeam la victorie. Am mers la limita pentru a-i ajunge din urma pe pilotii din fata noastra si pentru a trece de Hirvonen. Inca o data am avut parte de un final foarte strans. Se pare ca Raliul Argentinei este terenul meu favorit pentru vanatoare”, a spus Loeb.

Urmatoarea etapa din WRC este Raliul Greciei, programat in perioada 16-19 iunie 2011.

Clasament final – Raliul Argentinei 2011 (etapa 6 din 13):
 1. S. Loeb – D. Elena (Citroen DS3 WRC) 4h03’56,9”
 2. M. Hirvonen – J. Lehtinen (Ford Fiesta RS WRC) +2,4”
 3. S. Ogier – J. Ingrassia (Citroen DS3 WRC) +7,3”
 4. P. Solberg – C. Patterson (Citroen DS3 WRC) +32,6”
 5. M. Ostberg – J. Andersson (Ford Fiesta RS WRC) +5’16,8”
 6. F. Villagra – J. Perez Companc (Ford Fiesta RS WRC) +6’48,5”
 7. JM Latvala – M. Anttila (Ford Fiesta RS WRC) +11’34,5”
 8. M. Wilson – S. Martin (Ford Fiesta RS WRC) +13’32,7”
 9. H. Paddon – J. Kennard (Subaru Impreza) +25’43,8”
10. P. Flodin – M. Andersson (Subaru Impreza) +33’34,1”

Clasament piloti:
1. Sebastien Loeb 126 p.
2. Mikko Hirvonen 113 p.
3. Sebastien Ogier 96 p.

Clasament constructori:
1. Citroen Total World Rally Team 207 p.
2. Ford Abu Dhabi 174 p.
3. M-Sport Stobart Ford 75 p.