Peugeot HX1 Concept – hibrid, sportiv, spectaculos!

30 august 2011



Peugeot HX1 este un concept hibrid electric, spectaculos in primul rand prin proportii: pe cat de scund (1,373 m) si de lat (1,990 m), pe atat de lung (4,954 m)! Spiritul sportiv afisat la exterior este accentuat de elementele aerodinamice laterale din spate, care se deplaseaza la viteze de peste 100 km/ora.

HX1 poate lua la bord pana la 6 persoane si modul in care a fost configurat habitaclul, impreuna cu stilul de deschidere a portierelor, confera un plus de atractivitate acestui show car.

Din punct de vedere tehnic, motorizarea este Hybrid4 “plug-in”, adica un motor de 2,2 litri HDi de 204 CP, asociat cu unul electric de 95 CP si cu o cutie de viteze cu 6 trepte. Puterea insumata este de 299 CP, iar bateriile litiu-ion pot fi incarcate de la o priza clasica, de 220 V. Autonomia cu zero emisii este de 30 km, in timp ce consumul mixt nu depaseste 3,2 litri / 100 km, cu emisii de CO2 de doar 83 g/km.

Dezvelirea oficiala va avea loc peste putin timp, la Salonul de la Frankfurt.