BMW lucreaza la farurile cu laser

2 septembrie 2011

Sursa: BMW Group Romania



Dupa tehnologia cu LED, luminile laser reprezinta urmatorul pas firesc in dezvoltarea farurilor pentru automobile. Inginerii BMW lucreaza in prezent la introducerea in anii urmatori a luminilor cu laser ca viitoare tehnologie de pionierat pentru productia de serie. Luminile cu laser vor putea facilita functii de iluminare complet noi, care sa asigure o siguranta mai mare si un confort sporit, dar – in acelasi timp – sa contribuie semnificativ la economisirea energiei si a combustibilului prin gradul ridicat de eficienta.

Prin definitie, iluminarea cu laser este diferita in mod radical de lumina solara, dar si de diferite tipuri de surse de lumina artificiala utilizate des in prezent. Pentru inceput, iluminarea cu laser este monocromatica, ceea ce inseamna ca fluxurile luminoase au aceeasi lungime de unda. Este ceea ce se numeste sursa de lumina "coerenta" – cu alte cuvinte, fluxurile au o defazare constanta. In consecinta, iluminarea cu laser poate produce un fascicul aproape paralel cu o intensitate de 1.000 de ori mai mare decat a LED-urilor conventionale. La farurile automobilelor, aceste caracteristici pot fi utilizate pentru a implementa functii complet noi. De asemenea, eficienta de nivel ridicat a iluminarii cu laser inseamna ca aceasta tehnologie consuma mai putin de jumatate din energia farurilor cu LED. Rezultatul: farurile cu laser economisesc combustibil.

Atunci cand aceste surse de lumina sunt utilizate la automobile, intensitatea luminii cu laser poate fi proiectata pentru a nu reprezenta un risc pentru oameni, animale domestice sau salbatice. Printre altele, acest lucru este posibil pentru ca lumina nu este emisa direct, ci intai este transformata intr-o forma care este adecvata pentru utilizare in trafic pe sosea. Lumina rezultata este extrem de luminoasa si alba. De asemenea, este foarte placuta privirii si are un consum redus de energie.

In prezent, diodele laser sunt deja in uz in sectorul de consum. Sigura in totalitate, tehnologia de iluminare laser are o gama larga de aplicatii, in industria aeronautica, militara sau foto-video, chiar daca – in multe cazuri – faptul ca in spate este folosita o astfel de tehnologie nu este scos in evidenta. La automobile exista oportunitatea de a sublinia avantajele iluminarii LED atat prin calitatea produsului, dar si prin design. Un alt avantaj al tehnologiei de iluminare cu laser – unul pe care inginerii BMW intentioneaza sa-l foloseasca la maximum – este eficienta intrinseca de nivel ridicat. Acolo unde luminile LED genereaza numai 100 lumeni (unitatea de masura a fluxului luminos) per watt, iluminarea cu laser genereaza aproximativ 170 lumeni. Cu statistici ca aceasta, nu este deloc surprinzator ca BMW intentioneaza sa foloseasca avantajele iluminarii cu laser pentru a spori eficienta totala a automobilului. Prezentarea, in premiera, a acestei noi tehnologii va avea loc pe un prototip din noul sub-brand BMW i, BMW i8 Concept. BMW i se evidentiaza ca un concept premium care este puternic orientat spre dezvoltare durabila, eficienta si inovatie.

O alta particularitate a tehnologiei laser, cu implicatii importante, este dimensiunea diodelor individuale. Cu o lungime de numai 10 microni, diodele laser sunt de 100 de ori mai compacte chiar si decat celulele de forma patrata utilizate la luminile LED conventionale, a caror latura masoara un milimetru. Atunci cand sursele de lumina sunt integrate intr-un automobil se deschide astfel o serie de noi posibilitati. Inginerii BMW nu intentioneaza sa reduca in mod radical dimensiunile farurilor, chiar daca acest lucru ar fi posibil, cel putin la nivel teoretic. Pentru inceput obiectivul este de a pastra suprafata farurilor la dimensiunile conventionale, pentru a pastra acelasi limbaj de design BMW, cu forma tipica a corpurilor de iluminat duble. Avantajele dimensiunilor mai mici ar putea fi utilizate pentru a reduce adancimea farurilor, deschizand astfel noi posibilitati pentru pozitionarea corpurilor de iluminat si pentru designul caroseriei.