Planuri de viitor la Porsche: Pajun si 960
30.09.2011
        
Distribuie acest articol!   

Conform ultimelor zvonuri vehiculate in presa auto europeana, gama Porsche va fi completata in viitorii ani cu inca doua noi modele.

Cei de la Car Online sustin ca noutatile din gama vor fi viitorul model 960 (o sportiva cu motor central) si Pajun, care va imparti platforma cu modele de aceeasi categorie de la Bentley si Lamborghini.

Viitorul Porsche 960 (denumit initial 961) isi va face aparitia pana in 2015 si va beneficia de o platforma tehnica specifica.

Ca motorizare, se pare ca va fi un agregat cu 6 cilindri in linie. Car Online pariaza pe un propulsor de 3,8 litri biturbo, de 600 CP.

Porsche Pajun va fi “fratiorul” mai mic al lui Panamera, un coupe cu 4 usi care va concura cu Mercedes CLS.

Isi va face aparitia abia in 2016, insa va avea nu mai putin de trei declinari: limuzina, coupe si cabrio.

Pretul de plecare va fi de circa 60.000 de euro, in timp ce motorizarea de top va fi un V8 de 600 CP.

Nu va lipsi nici motorizarea diesel, preluata de la Audi.

Distribuie acest articol!