Sebastien Loeb va concura cu Ferrari

17 octombrie 2011

Sursa: Forza Rossa Group



Multiplul campion mondial de raliuri, francezul Sebastien Loeb va concura la sfarsitul acestei luni pe un Ferrari 458 Italia, la ultima etapa a Campionatului Frantei de GT. Competitia se va desfasura pe circuitul Paul Ricard. Modelul 458 GT3 va fi pus la dispozitie de echipa AF Corse, cea care a castigat in acest sezon Cupa Intercontinentala Le Mans in categoria GT, iar coechipierul lui Loeb va fi desemnat ulterior.

In trecut, pilotul alsacian, care in prezent concureaza in Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), fiind implicat si anul acesta in batalia directa pentru titlul mondial, a mai participat la etape de GT, ultima data pe un Ferrari 430. “Ma angajez in aceasta cursa cu un obiectiv foarte clar: acela de a lupta pentru cel putin un loc pe podium. Imi place mult circuitul, echipa si cu aceasta noua masina am sanse reale de a fi in fata”, a declarat Loeb.

458 Italia GT3 este versiunea derivata din modelul de strada Ferrari 458 Italia. Inca de la aparitie, automobilul a obtinut importante victorii in competitiile internationale, dar si premii de specialitate, printre care si Motorul International al Anului 2011. In urma cu o luna, la Frankfurt, constructorul de la Maranello a prezentat in premiera mondiala versiunea 458 Spider.