Moarte programata pentru Maybach

28 noiembrie 2011



Una dintre tendintele ultimelor decenii a constat in revitalizarea unor marci istorice – BMW a reinviat MINI,  FIAT a relansat modelul 500, iar VW a venit cu noul Beetle, ca sa dam doar cateva exemple. Mercedes a incercat sa faca acelasi lucru cu Maybach, un nume de legenda in istoria celebrei marci germane.

In 2002, cand a debutat productia limuzinei de superlux cu pret de plecare de 350.000 de dolari, Maybach trebuia sa concureze marcile similare ale rivalilor germani – Rolls Royce (de la BMW) si Bentley (de la Volkswagen). Chiar daca modelele Maybach 57 si 62 s-au ridicat la nivelul asteptarilor, vanzarile au dezamagit. Anul acesta, de exemplu, s-au vandut doar 180 de unitati.

La un deceniu de la revitalizarea marcii Maybach, Daimler isi recunoaste esecul si decide sa renunte la fabricarea exclusivistelor limuzine de superlux. In 2013, Mercedes va lansa viitoarea generatie a varfului de gama, Clasa S. In acelasi an ar fi trebuit sa apara si un succesor in gama Maybach. Ar fi fost o dublare fara sens, avand in vedere ca limuzinele Maybach erau deja percepute drept “Clasa S mai mare”.

Confirmarea a venit chiar de la boss-ul Daimler, Dieter Zetsche, intr-un interviu acordat recent cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Prin urmare, pana in 2013 Maybach isi va incheia scurta existenta din epoca moderna – productia va fi oprita, iar stocul, epuizat. Zetsche ne spune si ce va fi pus in loc: a cincea generatie Mercedes Clasa S, care va fi “un model superior, ce poate inlocui Maybach”. Viitoarea Clasa S va avea trei versiuni de ampatament. In top se va afla nou S600 in versiune Pullman, care va constitui raspunsul Mercedes la anumite modele Rolls Royce si Bentley.