Odiseea Electrica - Inconjurul lumii cu 250 euro
24.01.2012
        
Distribuie acest articol!   

Pe 11 februarie 2012, doi tineri ingineri vor porni cu un Citroen C-Zero in prima calatorie in jurul lumii cu un vehicul electric de serie. Pornind din Strasbourg, odiseea de 25.000 km ii va purta pe cei doi aventurieri prin 17 tari in 200 de zile, consumand energie electrica in valoare de doar 250 euro. La 80 de ani de la Croaziera Galbena organizata de Citroen, care a reprezentat o  provocare tehnologica si umana, celebra marca franceza sustine astfel o noua aventura indrazneata.

“Daca o masina electrica poate sa mearga in jurul lumii, oricine o poate folosi pentru a merge la cumparaturi”, au declarat  Xavier Degon, 27 ani, inginer la EDF si Antonin Guy, 28 de ani, consultant la Capgemini Consulting, doi tineri care si-au asumat provocarea de a realiza primul tur al lumii cu o masina electrica de serie. O premiera mondiala pe care ei au denumit-o Odiseea Electrica, care are ca scop promovarea mobilitatii electrice.

Pilonul de baza este un Citroen C-Zero, care joaca rolul principal in aceasta aventura. Citadina full-electric de la Citroen a inregistrat peste 2.800 de comenzi de la lansarea sa comerciala la finalul anului 2010. La 80 de ani de la Croaziera Galbena, Citroen se alatura unei initiative curajoase pentru a promova tehnologia Full Electric, una dintre solutiile de mobilitate in care constructorul farncez a investit si crede cu tarie.

Pornind din Strasbourg pe 11 februarie, calatoria se va derula pe parcursul a 200 de zile si 25.000 km si va traversa 17 tari, trecand prin Muntii Stancosi din America, prin inima Japoniei, pe drumul matasii dintre China si Kazakhstan, pentru a reveni apoi prin Europa Centrala.

In aceasta calatorie, Citroen C-Zero va fi incarcat de cel putin 300 de ori si va avea tot atatea intalniri cu localnicii de la care va imprumuta cativa megawatti. Prin intermediul internetului, cei doi aventurieri, Xavier and Antonin, vor apela la cei care se afla in drumul lor pentru a-si gasi “plugg-eri”, cu care sa-si imparta prizele si care sa contribuie la succesul odiseeei.

Distribuie acest articol!