Probleme la Volkswagen, cu motorul 2.0 TDI

19 ianuarie 2012,



Volkswagen se confrunta cu cel mai mare val de rechemari in service din ultimii ani, cauzat de scurgeri la coloana de injectie, in cazul motorului de 2,0 litri TDI. Sunt vizate circa 300.000 de automobile dotate cu acest motor si vandute in intervalul 2009-2011, peste tot in lume. Mai bine de o treime dintre acestea au fost vandute in Germania.

Volkswagen nu a inregistrat incidente importante cauzate de aceasta problema, care se manifesta prin scurgeri de motorina. Totusi, clientii sunt invitati sa se prezinte in service, pentru operatiunea preventiva si gratuita care dureaza circa o jumatate de ora. In acest sens, constructorul german a pus la dispozitia clientilor o pagina pe internet unde oricine poate verifica, dupa seria de sasiu, daca trebuie sa se prezinte cu masina in service (vezi link-ul de mai jos).

Rechemarea vizeaza urmatoarele modele: Volkswagen Golf, Scirocco, Eos, Tiguan, Jetta, Passat si T5. De asemenea, sunt afectate si modelele Skoda Octavia, Superb si Yeti, precum si Audi A3.