Opel dezvolta faruri inteligente cu LED

27 martie 2012, Sursa: General Motors



Opel a dezvoltat un sistem revolutionar de iluminare de siguranta, cu ajutorul tehnologiei inteligente de iluminare cu matrice cu LED. Aceasta tehnologie de iluminare, care este complet noua in industria auto, va oferi un nivel si mai mare de siguranta la conducerea pe timp de noapte si ii va asigura soferului relaxare si confort sporite.

Opel este la ora actuala primul producator de autovehicule care testeaza in conditii reale un sistem de iluminare cu matrice complet integrat, in cadrul unor prototipuri. Farurile cu matrice reprezinta o noua abordare a tehnologiei de iluminare. In cadrul noului concept de iluminare pe baza de matrice, faza lunga reprezinta intotdeauna modul standard, in locul utilizarii fazei scurte ca setare implicita. Prin adoptarea acestei abordari noi, faza lunga este prevazuta in permanenta cu o functie anti-orbire si se adapteaza automat la conditiile de trafic. In acest sens, iluminarea cu matrice asista soferul intr-un mod inteligent, asigurand-i o experienta de conducere lipsita de stres si mentinand in acelasi timp cel mai inalt nivel posibil de siguranta. Sistemul de iluminare se adapteaza la conditiile de trafic curente mai repede decat orice alta solutie care implica manevre din partea soferului sau care se bazeaza pe elemente actionate mecanic.

Iluminarea cu matrice functioneaza in combinatie cu camera video frontala Opel, care este amplasata intre parbriz si oglinda retrovizoare. De indata ce senzorii camerei frontale detecteaza surse de lumina provenite de la autovehicule care se deplaseaza in fata autovehiculului sau din sens opus, iluminarea in zona respectiva este redusa complet, in timp ce restul carosabilului ramane puternic iluminat. Acest sistem asigura vizibilitatea tuturor obstacolelor nesemnalizate, in timp ce participantii la trafic nu vor fi niciodata orbiti.

Utilizarea exclusivista a LED-urilor in cadrul sistemului de iluminare cu matrice prezinta o serie de avantaje semnificative, intrucat noul sistem consuma mai putina energie decat lampile cu halogen si cele conventionale. Acesta utilizeaza doar aproximativ jumatate din energia consumata de lampile cu halogen. Cele doua faruri cu matrice sunt alcatuite din 4 segmente de iluminare. In spatele fiecarui segment exista 4 surse de lumina separate care pot fi aprinse sau stinse individual, fiind posibile 16 combinatii de iluminare frontala adaptiva per far. Trecerile intre cele 256 de setari de iluminare diferite se efectueaza lin si imperceptibil, fara ca soferul sa observe acest lucru.

Pana in prezent, doar luminile diurne au putut reproduce forma de sageata specifica marcii Opel. Cu toate acestea, in prezent si utilizarea fazei scurte pe timp de noapte creeaza acelasi efect. Acest lucru a fost posibil prin combinarea celor doua functii: luminile diurne si faza scurta impart acum acelasi rand de 7 elemente de iluminare. Datorita acestei solutii, proiectantii de autovehicule au mai multa libertate de a crea noi designuri.

Noul concept de iluminare cu matrice va fi utilizat treptat pentru toata gama de modele Opel in urmatorii ani, la fel cum s-a intamplat si in 2002, atunci cand Opel a devenit primul producator de autovehicule care a introdus pe piata sistemul de iluminare de siguranta AFL.