S-a deschis Muzeul Enzo Ferrari, la Modena

14 martie 2012



Una dintre cele mai mari personalitati din industria constructoare de automobile si in acelasi timp una dintre legendele curselor auto, Enzo Ferrari, are, in sfarsit, propriul muzeu. Construit in imediata apropiere a orasului natal din Italia, Modena, noul Museo Casa Enzo Ferrari nu are nicio legatura oficiala cu Museo Ferrari de la Maranello, care este muzeul oficial al constructorului italian de automobile sport.

Investitia s-a ridicat la circa 18 milioane de euro, fiind suportata in cea mai mare parte de catre autoritatile locale. Acestea spera ca peste 200.000 de turisti sa treaca anual pragul muzeului, ceea ce ar insemna foarte mult pentru economia regiunii.

Cladirea muzeului a fost desenata in 2003, de faimosul arhitect Jan Kaplicky. Dupa moartea acestuia, in 2009, fostul sau coleg de la Future Systems, Andrea Morgante, a dus la bun sfarsit proiectarea cladirii, care este inspirata de modelele istorice Ferrari.

Muzeul adaposteste, pe langa obiecte personale care i-au apartinut lui Enzo Ferrari, numeroase automobile ce poarta celebra sigla, de la bijuteriile clasice la cele contemporane. Mai jos, un reportaj TV realizat de Deutsche Welle, in ziua inaugurarii.