Atac pe specialele din Corsica
09.05.2012
        
Distribuie acest articol!   

Marco Tempestini si Dorin Pulpea sunt pregatiti pentru Turul Corsicii, una dintre cele mai dificile etape pe asfalt din lume. Etapa a patra din Intercontinental Rally Challenge (IRC) se va desfasura in perioada 10-12 mai.

Dupa primele doua raliuri din acest sezon, in Insulele Azore si in Insulele Canare, la care au luat startul in IRC, Marco Tempestini si Dorin Pulpea se afla pe locul 4 in clasamentul general din IRC Production Cup, cu 18 puncte, la egalitate cu Kelly Donagh si Silva Sergio. Turul Corsicii, etapa a patra din Intercontinental Rally Challenge, se va desfasura in perioada 10-12 mai si este unul dintre cele mai dificile raliuri pe asfalt din lume. „Dupa Monte Carlo, unde trebuie sa luam in calcul si conditiile meteo, cred ca Turul Corsicii este cel mai greu raliu pe asfalt. Drumurile inguste de pe insula au pus probleme multor piloti in istoria acestui raliu, dar tocmai de aceea mi-am dorit foarte mult sa particip la aceasta etapa. Este un raliu lung, iar obiectivul nostru este sa terminam in puncte”, a spus Marco Tempestini, inaintea plecarii spre Corsica.

Turul Corsicii este inclus pentru a doua oara in calendarul IRC si va avea 14 probe speciale cu o lungime totala de 318,23 km, fiind cea mai lunga etapa, de pana acum, din acest sezon. Lupta in IRC Production Cup va fi una extrem de disputata tinand cont ca la start se vor afla Andreas Aigner, Toshi Arai si Jarkko Nikara, toti trei sustinuti de echipa de uzina Subaru, dar si Francois Delecour, rivalul din competitia interna si castigator al raliului in 1993, pe un Renault Megane RS. Cu acelasi model vor concura si Manu Guigou si Robert Consani, liderul clasamentului general din IRC Production Cup. „Nu va fi deloc usor sa obtinem un rezultat bun aici, dar vom face tot posibilul sa plecam de pe insula cu cat mai multe puncte. Obiectivul nostru este sa terminam pe podium in IRC Production Cup la finalul acestui sezon si cred ca avem toate sansele sa il atingem”, a adaugat Marco Tempestini.

Cunoscut si ca „Raliul celor 10.000 de viraje”, Turul Corsicii va incepe oficial joi, 10 mai, la Ajaccio si se va termina sambata, 12 mai, la Bastia, in nordul insulei. „Va fi un adevarat tur de forta. Tinand cont de particularitatile acestei etape, probe pe asfalt virajate si foarte inguste, este foarte important sa avem incredere in dictarea noastra. Experienta adunata pana acum ne va ajuta sa gasim cele mai bune solutii si pentru aceasta etapa si sunt sigur ca putem obtine un rezultat bun aici daca nu apar probleme tehnice”, a spus si Dorin Pulpea, copilotul echipajului Napoca Rally Academy.

Distribuie acest articol!