Cele mai valoroase marci auto

5 iunie 2012

Sursa: Milward Brown



Clasamentul celor mai valoroase branduri din lume a fost dat publicitatii recent, de cabinetul de studii Milward Brown. Conform acestuia, cea mai valoroasa marca din lume este Apple, estimata la 182,9 miliarde de dolari.

In top 10 nu au intervenit schimbari multe, cea mai importanta fiind detronarea Google, de catre Apple, care a inregistrat o crestere de 19%. “Lumea buna” a ramas aceeasi, cu nume binecunoscute, precum IBM, Google, McDonald’s, Microsoft sau Coca-Cola.

Clasamentul intocmit de Milward Brown este realizat pe baza mai multor criterii, precum valoarea mijloacelor fixe, calitatea procesului de reinnoire a produselor, dar si reputatia sau traditia.

Niciun producator de automobile nu se gaseste in fruntea acestui clasament. Primul brand auto apare abia pe pozitia a 23-a! Este vorba de BMW, cu o valoare estimata la 24,6 miliarde de dolari. Fata de anul trecut, producatorul german a urcat sapte locuri. Podiumul auto este completat de Toyota (21,8 milliarde de dolari) si Mercedes (18,6 milliarde de dolari), care ocupa locurile 28, respectiv 46 in clasamentul general.