Dominatie resiteana, la viteza in coasta

19 iunie 2012



Vremea excelenta de pe Valea Cetatii Rasnov a strans la startul etapelor a II-a si a III-a a campionatului intern de viteza in coasta un numar impresionant de concurenti si a incins peste asteptari atmosfera. Favoritul asfaltului uscat, Lucien Hora (foto) s-a impus fara probleme in ambele zile de concurs si a doborat, atat in etapa de sambata, cat si in cea de duminica, recordul de viteza stabilit pe traseul de la Rasnov.

Etapa de sambata, 16 iunie, a strans 98 de piloti la startul etapei a doua a sezonului 2012 si prima din cadrul Trofeului Rasnov. Interesati sa isi seteze materialul de concurs pentru ultima etapa de asfalt din campionatul de raliuri 2012, ce va avea loc in acest week-end, la Cluj, piloti de raliu, printre care s-au numarat Valentin Porcisteanu, Dan Girtofan, George Grigorescu, Simone Tempestini, Viorel Ivan s.a., au luat startul in etapa de sambata a competitiei, schimband configuratia catorva podiumuri pe clase. Etapa de sambata a fost adjudecata de Hora cu un timp record, in timp ce locurile II si III au fost ocupate de Paul Andronic si Daniel Onoriu.

In etapa de duminica, fostul campion national Daniel Onori, a pierdut podiumul in fata lui Lucian Raduta, un pilot hotarat, lider la grupa A, in timp ce Lucien Hora, urmat de Paul Andronic, si-a adjudecat inca o data victoria pe traseul de pe Valea Cetatii Rasnov, stabilind un nou record de viteza, cu 4,8 km de coasta parcursi in numai 1’56”209. La grupa N, Catalin Cismaru s-a impus a treia oara consecutiv, luand un start excelent in actualul sezon competitional de coasta.

Pe Valea Cetatii Rasnov, masinile istorice au facut deliciul publicului aflat pe proba. Horia Popescu, la volanul unei impresionante masini DeTomaso Pantera, si-a adjudecat victoria la clasa I2, in timp ce Alexandru Ciolan, la volanul lui Mini Cooper, a urcat pe prima treapta a podiumului la I1.

Urmatoarea etapa este programata in ultimul week-end al lunii iunie, respectiv in perioada 29 iunie – 1 iulie, la Resita, pe arhicunoscutul traseu de pe Valea Domanului.