Carlos Ghosn: Datsun la 3.000 dolari, in 2014!
04.10.2012
        
Distribuie acest articol!   

Chiar daca zvonuri au tot fost, pana acum nu au aparut detalii concrete referioare la proiectul de relansare a marcii Datsun. Zilele trecute, cei de la The Wall Street Journal au avut ocazia sa afle amanunte pe aceasta tema chiar de la presedintele Aliantei Renault – Nissan, Carlos Ghosn.

Este clar ca Renault si Nissan sunt producatorii care au invatat cel mai bine lectia modelelor low cost. Rezultatele excelente inregistrate cu Dacia le-au dat curaj, iar obiectivul este acum de a profita cat mai mult de pe urma ascensiunii noii clase de mijloc de pe diverse piete emergente. Iata contextul in care invierea marcii Datsun pare sa fie o miscare inspirata pentru Nissan.

The Wall Street Journal dezvaluie pretul la care ar urma sa se vanda noua masina: 3.000 de dolari! Asadar, un model ultra low cost, care va viza, incepand din 2014, piete emergente precum Rusia, India si Indonezia. Evident, masina nu se va comercializa pe pietele dezvoltate si va fi asamblata cu piese produse pe pietele locale.

Noul Datsun nu va avea confort, insa va fi mai ieftin decat majoritatea modelelor oferite in prezent in China si India. Pentru inceput, vor exista patru modele, iar prin aparitia acestora, Nissan spera sa-si majoreze cota de piata la nivel mondial de la 6% la 8%.

Distribuie acest articol!