Mercedes Clasa A – ce succes!

16 noiembrie 2012



Intr-un interviu acrodat publicatiei germane Die Zeit, presedintele Mercedes-Benz, Dieter Zetsche, a anuntat ca pana in prezent constructorul german a inregistrat aproape 90.000 de comenzi pentru noua generatie a modelului Clasa A. Avand in vedere ca noul model a fost prezentat in vara acestui an, iar livrarile au debutat spre sfarsitul lui septembrie, se poate vorbi de un adevarat succes de piata!

Primirea excelenta de care se bucura noul Mercedes Clasa A este de-a dreptul surprinzatoare, avand in vedere ca este vorba de un model premium, ale carui volume nu sunt intotdeauna printre cele mai mari din segmentul sau. Iar daca cifra totala a comenzilor nu va spune mare lucru, va propunem o comparatie. In acelasi segment de piata, cel al compactelor europene, tot in aceasta toamna si-a facut debutul un model de referinta – Volkswagen Golf. Ajuns la a saptea generatie, popularul hatchback german a inregistrat pana acum circa 40.000 de comenzi.

Desigur VW Golf VII are scuza ca s-a lansat ceva mai tarziu decat noua Clasa A, iar livrarile au inceput abia zilele acestea. Chiar si asa, succesul modelului Mercedes este remarcabil! Ramane de vazut daca si modelele derivate, coupe-ul cu 4 usi CLA si micul SUV GLA, se vor bucura si ele de o primire similara. In ceea ce ne priveste pe noi, romanii, ramanem cu gustul amar ca acest model nu se fabrica in Romania, asa cum intentionau la un moment dat cei de la Mercedes. Pana la urma, nemtii au preferat infrastructura (si nu numai) din Ungaria, inaugurand o noua fabrica, la Kecskemet.