Un nou Papamobil pentru Papa Benedict

9 decembrie 2012



In mod traditional, Papa foloseste un automobil Mercedes special, creat pe platforma ML. Asa-zisul Papamobil este un SUV ML a carui parte din spate este modificata, pentru a-i conferi Sveranului Pontif confort maxim in timpul deplasarilor si, in acelasi timp, vizibilitate, dar si securitate maxima.

Recent, Papa Benedict al XVI-lea a primit noul Papamobil, derivat din Mercedes ML, masina fiind prezentata la Vatican de presedintele Daimler, Dieter Zetsche in persoana. Masina dispune de panouri din sticla rezistenta la focuri de arma, este decorata cu insemnele Vaticanului, iar in partea din spate troneaza fotoliul Papei.

Mercedes este furnizorul Vaticanului de peste 80 de ani. Primul care a folosit un automobil Mercedes a fost Papa Pius al XI-lea – un Nurburg 460 Pullman, in 1930. Apoi, sefii Bisericii Catolice au folosit numeroase limuzine Mercedes, dezvoltate pe baza modelelor 600 Pullman Landaulet sau 300 SEL. In ultimele decenii a devenit insa o regula folosirea modelelor 4×4 sau SUV.

Furnizarea de masini Papei este un gest onorant si un mesaj publicitar imens dorit de oricare producator. Asa se face ca deseori se intampla ca si diversi alti producatori sa ofere modele speciale Vaticanului. Recent, de pilda, Renault i-a oferit Papei un Kangoo electric. Papamobilul Mercedes a ramas insa, mereu, masina emblematica a Papei.