Rezultate record pentru BMW Group, in 2012

27 ianuarie 2013, Sursa: comunicat de presa BMW Group Romania



BMW a anuntat trecerea pentru prima data de cota 1,5 milioane unitati in urma unei cresteri de 11,6% (1.540.085 in 2012 vs. 1.380.384 in 2011). Conform unui comunicat de presa emis de BMW Group Romania, aceasta performanta i-ar permite marcii germane sa isi consolideze prima pozitie in segmentul premium.

In anul lansarii, noul BMW Seria 3 Sedan a ocupat deja locul intai in segmentul limuzinelor de clasa medie (294.039 in 2012 vs. 240.278 in 2011), in timp ce, per ansamblu, BMW Seria 3 ramane cel mai de succes model al marcii, cu un total de 406.752 automobile (2011: 384.464).

Performantele BMW au fost sustinute de succesul noilor modele care capata recunoasterea pietei, BMW Seria 1 a inregistrat un plus de 28,6% la 226.829 automobile (2011: 176.481), BMW X1 de 16,9% la 147.775 automobile (2011: 126.429), in timp ce BMW Seria 6, beneficiind de lansarea versiunilor Coupe si Gran Coupe, dar si de disponibilitatea versiunilor cu tractiune integrala pentru prima oara in istorie, a inregistrat o crestere de 146,8% la 23.193 automobile (2011: 9.369).

MINI a depasit pentru prima data bariera de 300.000 de unitati, inregistrand 301.526 livrari in 2012 (+5.8%; 2011: 285.060). Un factor important de succes a fost MINI Countryman care a inregistrat o crestere de 14,8% la 102.250 automobile (2011: 89.036). Este de asteptat ca lansarea noului MINI Paceman in primavara acestui an sa impulsioneze suplimentar performanta marcii britanice.

In Romania, in contextul unei scaderi pronuntate a pietei auto in general, marcile BMW Group au realizat al treilea an consecutiv de crestere. BMW isi mentine dominatia pietei premium de automobile, cu un total de 2.161 livrari (+6,56%, 2011: 2028). BMW X5 ramane si in acest an cel mai de succes model al marcii, cu un total de 387 unitati, intr-o usoara scadere (-10,83%, 2011:434). Se observa insa o expansiune sustinuta a marcii pe tot mai multe segmente, cu o crestere puternica in segmentul limuzinelor superioare unde BMW Seria 5 ocupa prima pozitie in piata, cu 339 unitati (+18,95%, 2011: 285).