Rechemare masiva la VW, din cauza transmisiei DSG
21.03.2013
        
Distribuie acest articol!   

Volkswagen a demarat o ampla actiune de rechemare in service, pentru circa 384.000 de automobile de pe piata din China. Motivul il constituie problemele tehnice intalnite la transmisia cu dublu ambreiaj, DSG. Sunt vizate diverse versiuni de Volkswagen Golf, Magotan (Passat din China), Sagitar (Jetta din China), Audi A3, Skoda Octavia si Superb, in total 21 de modele, toate produse in China.

Totul a inceput cu un reportaj difuzat de canalul TV China Central Television, in care un client reclama “vibratii anormale, pierderi de putere si accelerari neasteptate” la masina sa cu DSG. Asadar, o lovitura grea pentru Volkswagen, avand in vedere ca subiectul a ajuns in dezbatere publica, generand o rechemare masiva.

Pentru moment, Volkswagen nu a furnizat nicio informatie referitoare la costurile acestei rechemari, insa LMC Automotive estimeaza ca acestea ar putea ajunge pana la 1.500 de dolari pe masina. Un calcul simplu ne indica un total de aproape 600.000 millioane de doari. O suma imensa, chiar si pentru un gigant ca Volkswagen. Si toate acestea fara a lua in calcul  reputatia grupului, care ar putea avea serios de suferit pe piata din China!

Distribuie acest articol!