Peugeot revine la Pikes Peak, cu Loeb si 208 T16
19.04.2013
        
Distribuie acest articol!   
Peugeot a pregatit o mare surpriza fanilor sai, programandu-si anul acesta participarea la celebra cursa de la Pikes Peak. Prototipul 208 T16 Pikes Peak, preparat special pentru acest eveniment, va fi pilotat de “regele” Sebastien Loeb.
 
Celebrul campion de raliuri se va alinia, asadar, pe 30 iunie, la startul cursei alpine de 4.301 metri, din Colorado, cu o masina preparata de cei de la Peugeot Sport. Constructorul francez revine acolo unde s-a impus in 1988 si 1989, sperand sa doboare recordul stabilit de Rhys Millen, cu un Hyundai Genesis Coupe: 9’46’’164.
 
 
Traseul are 156 de viraje, este lung de aproximativ 20 km, cu o diferenta de nivel de 1.500 metri.
 
Prototipul Peugeot 208 T16 Pikes Peak pastreaza alura caroseriei de serie, insa piesele din carbon si elementele aerodinamice supradimensionate ii dau o alura de “bestie”.
 
Peugeot n-a divulgat deocamdata date referitoare la motorizarea folosita pe noul 208 T16 Pikes Peak, insa zvonurile mentioneaza un V6 biturbo de 850 CP, cuplat la o transmisie integrala.

Distribuie acest articol!