Aston Martin, pe viitor cu motoare AMG
28.07.2013
        
Distribuie acest articol!   

Mercedes-AMG si Aston Martin au anuntat semnarea unei scrisori de intentie care prevede un parteneriat ce ar urma sa fie perfectat ulterior. In cadrul acestui parteneriat, Aston Martin ar urma sa foloseasca, la modelele sale, propulsoare produse si livrate de divizia de performanta a lui Mercedes, AMG.

Conform presei auto din Marea Britanie, in prima faza ar fi vizate propulsoare V8 AMG, care vor fi urmate de motoare V12. Aston Martin ar putea beneficia, totodata, de viitoarele motoare cu 6 cilindri in linie, de inalta performanta, care ar urma sa inlocuiasca propulsoarele V8 din oferta Mercedes-AMG.

Cert este insa ca niciunul dintre actualele modele Aston Martin nu va beneficia de motoare de origine Mercedes-AMG, ceea ce explica recenta prelungire a acordului de furnizare pentru motoarele Ford produse la Koln. Asadar, doar viitoarele modele Aston Martin, complet noi, vor fi animate de AMG!

Distribuie acest articol!