Robert Visoiu, a doua victorie in GP3
28.07.2013
        
Distribuie acest articol!   

Ultima etapa din seria GP3 inaintea pauzei de vara s-a desfasurat in Ungaria, pe Hungaroring. Robert Visoiu a inceput bine week-end-ul maghiar, insa nimic nu anunta ceea ce avea sa urmeze. In antrenamentul oficial, Robert s-a clasat al cincilea, pe un circuit pe care anul acesta a mai concurat in Seria Mondiala AutoGP. Pilotul MW Arden a fost cu 6 zecimi de secunda mai lent decat liderul Daniil Kvyat.

In calificari, Robert a fost al 11-lea. "Am reusit timpi buni pe final de sesiune si pe doua dintre sectoare, pe tururi diferite, am avut recorduri personale excelente. Daca as fi pus cap la cap cele doua recorduri, pe un singur tur, as fi putut urca pana pe pozitia a 5-a. Asa voi fi doar in linia a 6-a", a declarat Robert dupa calificarile de sambata. Visoiu a incheiat pe locul al 8-lea cursa principala. El a luat startul de pe locul al 11-lea al grilei, insa a castigat in primul tur nu mai putin de trei pozitii. Pilotul MW Arden si-a conservat pana la final locul 8, in ciuda interventiei masinii de singura. Cu acest rezultat, Robert si-a asigurat pole-positionul pentru cursa a doua. Intrecerea a fost castigata de finladezul Aaro Vainio, care a fost urmat de americanul Conor Daly si de rusul Daniil Kvyat. Pentru Robert, totul a culminat cu rezultatul din cea de a doua mansa.

Robert Visoiu a castigat cursa a doua de la Hungaroring si astfel si-a dublat rezultatul de la Valencia. Romanul a ramas singurul pilot al echipei MW Arden cu victorie in 2013. Visoiu a profitat de prezenta in pole, si-a conservat locul dupa start si, in ciuda unei aparitii a safety-car-ului, l-a invins pe spaniolul Carlos Sainz fara prea multe batai de cap. Podiumul a fost completat de Kevin Korjus. "Am avut probleme la start si nu am plecat asa cum mi-as fi propus. Cu toate astea, mi-am aparat pozitia in fata lui Carlos si imediat dupa am inceput sa fortez. M-am simtit foarte bine in primele tururi si asta s-a vazut in rezultatele de pe fiecare tur in parte. Singura ingrijorare a echipei se referea la uzura pneurilor. Pot sa va spun ca la final mai aveam resurse sa acopar alte cateva tururi intr-un ritm bun de cursa", a declarat Robert Visoiu la finalul week-end-ului maghiar.

Dupa victoria de la Hungaroring, Robert Visoiu a urcat pe locul 10 in clasamentul general, cu 40 de puncte. Urmatoarea etapa se va desfasura peste o luna, in Belgia, la Spa Francorschamps.

Distribuie acest articol!