Noutatile BMW de la Tokyo si Los Angeles
10.11.2013
        
Distribuie acest articol!   

Inceputul unei noi ere a mobilitatii personale, pregatirea pentru debutul intr-un nou segment si perspectivele fascinante ale placerii extreme a condusului sportiv vor marca prezenta constructorului premium BMW la editia 2013 a Salonului Auto de la Tokyo.

Expozitia auto internationala, la editia cu numarul 43, va reprezenta premiera nipona a modelului cu propulsie electrica BMW i3 si a automobilului hibrid plug-in BMW i8, precum si premiera mondiala BMW Seria 4 Cabriolet. In plus, BMW Concept M4 Coupe ofera o avanpremiera a viitoarei generatii a acestei masini sport cu performante exceptionale. Mai mult, noul BMW X5,BMW Concept Active Tourer Outdoor si BMW R nineT vor avea primele aparitii la un salon auto din Asia.

Cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo, care va avea loc intre 22 noiembrie si 1 decembrie 2013, vizitatorii din intreaga lume vor putea vedea cele mai noi modele, concepte si tehnologii. Gazda expozitiei este Centrul Expozitional Big Sight International, care a fost construit pe Insula Odaiba din Golful Tokyo si care a fost folosit prima data ca pavilion expozitional pentru industria auto in 2011. Salonul Auto de la Tokyo este unul dintre cele mai importante evenimente auto din lume si este organizat la fiecare doi ani. In 2011, organizatorii au inregistrat aproximativ 850.000 de vizitatori.

In acelasi timp cu evenimentul de la Tokyo va avea loc si Salonul Auto de la Los Angeles, care la randul sau va fi scena pentru multe premiere spectaculoase BMW. Editia din 2013 va marca debutul mondial al lui BMW Seria 4 Cabriolet, un eveniment de exceptie avand in vedere ca modelele cabriolet sunt mereu fascinante si foarte emotionale.

La doar cateva saptamani de la lansarea internationala ce a avut loc la Salonul Auto de la Frankfurt (IAA), BMW i3 si BMW i8 isi vor face debutul in SUA, la evenimentul gazduit de renumita metropola californiana. Prin primul automobil electric produs in serie si un automobil sport cu tehnologie ultra-sofisticata, BMW Group demonstreaza viziunea pentru dezvoltare pe termen lung, dar si varietatea de posibilitati pe care le ofera brandul BMW i.

Distribuie acest articol!