Dacia Duster, la cota 500.000
04.12.2013
        
Distribuie acest articol!   

Marti, 3 decembrie 2013, Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni a fabricat automobilul Dacia Duster cu numarul 500.000. Vehiculul, un Laureate 4×4, de culoare gris olive, echipat cu motorul 1.5 dCi de 110 CP, va fi livrat unui client din Franta, principala piata de export pentru acest model.

Modelul Duster a fost lansat in martie 2010 la Salonul Auto de la Geneva. Raportul calitate / pret / prestatii i-a adus numeroase premii acordate de profesionisti ai domeniului auto. Dacia Duster a fost aleasa Masina Anului 2011 in Romania si Croatia, a obtinut trofeele SUV-ul Anului 2011 in Romania, Autobest 2011, Cel mai 4×4 al anului 2012 in Franta, Argus (la categoria vehicule de familie) in Franta si titlul de Campion la Valoarea Reziduala 2011 in Germania.

In prezent, Duster reprezinta in jur de 40% din productia totala zilnica realizata la Uzinele Dacia. In decursul celor aproape patru ani de  la lansare, 95% din productia modelului a fost exportata, cu precadere in tarile Europei Occidentale.

Distribuie acest articol!