GM sacrifica Chevrolet in Europa, pentru consolidarea Opel

6 decembrie 2013, Sursa: comunicat de presa General Motors



Lovitura de teatru in lumea auto: confruntat cu serioase probleme pe batranul continent, General Motors a anuntat retragerea marcii Chevolet din Europa, incepand din 2016. Dupa momentul retragerii, doar cateva modele legendare, precum Corvette, vor mai fi disponibile la vanzare pe pietele europene. In schimb, Chevrolet va continua sa aiba o prezenta puternica in Rusia si unele tari ex-sovietice, precum Ucraina, Moldova, Uzbekistan sau Kazahstan.

La baza acestei decizii au stat, desigur, problemele intampinate de colosul american in ultima vreme, in Europa. Chevrolet ajunsese la o cota de piata de doar 1%, ceea ce, pentru oficialii GM, era "inacceptabil". Retragerea din Europa va permite marcii Chevrolet sa se concentreze pe regiuni in care are "oportunitati mai favorbile", dupa cum a declarat presedintele GM, Dan Akerson.

Constructorul isi asigura clientii europeni ca va oferi piese de schimb si service pentru automobilele Chevrolet deja livrate, precum si pentru cele care vor fi vandute de acum si pana la finele lui 2015. Pe de alta parte, GM se va concentra de acum pe cresterea Opel in Europa (Vauxhall in Marea Britanie). De asemenea, va incerca extinderea marcii de lux Cadillac pe pamant european, prin extinderea retelei de distributie si o ofensiva de modele noi.