Skoda reduce familia RS, dar dezvolta seria Monte Carlo
22.01.2014
        
Distribuie acest articol!   

Lansata in 1999, Skoda Fabia este un model de succes: peste 3 milioane de exemplare vandute in toata lumea, dintre care 1,5 milioane din cea de-a doua generatie! Cea de-a treia generatie Fabia isi va face aparitia in ultima parte a acestui an. Intr-un interviu acordat publicatiei Auto Express, Frank Welsch, unul dintre directorii Skoda, a dezvaluit cateva detalii referitoare la noul model.

Viitoarea Fabia va beneficia de un concept complet nou, cu proportiile optimizate. Va fi putin mai lata si mai joasa decat actuala generatie, dar isi va conserva stilul compact. Va fi insa mai atractiva, desi nu va beneficia de mult invocata platforma modulara MQB. In schimb, va beneficia de motoare economice, de generatie noua, precum si de diverse tehnologii de top de provenienta Volkswagen.

Din pacate, nu va mai exista versiunea de top RS, disparitia acesteia din catalog fiind dictata de cererea redusa. In schimb, Skoda va dezvolta seria speciala Monte Carlo. Succesul acesteia, inregistrat cu Fabia, i-a determinat pe cei de la Skoda sa extinda reteta la alte modele, precum Citigo, Rapid si Yeti. Propus pe mai multe versiuni de motorizare, pachetul Monte Carlo este, de fapt, un kit de personalizare sportiva, atat la interior, cat si la exterior. Cateva detalii ale viitorului Rapid Spaceback Monte Carlo au fost deja dezvaluite cu ocazia Salonului de la Frankfurt, din septembrie 2013 (vezi foto).

Distribuie acest articol!