Volkswagen va investi 84,2 milliarde de euro

8 ianuarie 2014



Grupul Volkswagen face o noua mutare importanta in strategia sa, care are ca obiectiv sa devina cel mai mare producator de automobile la nivel mondial, pana in 2018. De aceasta data este vorba de o investitie de-a dreptul… astronomica: 84,2 miliarde de euro, pentru urmatorii 5 ani!

Prioritare vor fi noile modele si versiuni, din toate categoriile si segmentele de piata. Platformele modulare vor juca un rol major in acest sens. De asemenea, este prevazuta lansarea unei noi marci, care va acoperi categoria low cost, unde Grupul VW este acum inexistent. Obiectivul: diversificarea gamei si cucerirea de noi piete si segmente.

O alta prioritate a grupului este aceea de a-si conserva pozitia de top in materie de tehnologie si inovatie, in ciuda mediului economic incert la nivel global. In acest sens, gama de motoare ecologice se va extinde, prin aparitia de noi propulsoare hibride si electrice.

Aproape 60% din investitiile prevazute vor fi realizate in Germania, chiar daca tara de origine nu furnizeaza mai mult de 25% din totalul productiei mondiale a Grupului Volkswagen! "Investitiile in Germania indica faptul ca aceasta tara va continua sa joace un rol cheie in evolutia grupului pe plan international", a declarat presedintele Martin Winterkorn.

China este a doua tara ca importanta pentru colosul german. Cele doua societati mixte din aceasta tara vor beneficia de 18,2 miliarde de euro, investitie ce urmareste consolidarea succesului pe care grupul il inregistreaza in aceasta tara. Acolo unde patru din zece masini vandute poarta o sigla apartinand Grupului Volkswagen.