Mercedes sustine sportul romanesc

14 martie 2014

Sursa: comunicat de presa Mercedes-Benz Romania



Mercedes-Benz Romania sustine Federatia Romana de Tenis, Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern si Fundatia Olimpica Romana, oferindu-le cate un Mercedes-Benz Vito. Timp de trei ani, cele trei organizatii sportive vor putea utiliza acest autovehicul in activitatile pe care le vor desfasura. Cele trei Vito sunt oferite celor trei entitati sportive, care vor beneficia de toate avantajele pe care aceste autovehicule le ofera.

„Mercedes-Benz sustine excelenta in toate formele ei, iar, in acest caz, apreciaza performanta sportiva si rezultatele exceptionale. Ne bucura aceste noi parteneriate, pentru ca putem sprijini ambitia si determinarea campionilor Romaniei de maine”, a declarat Boris Billich, CEO Mercedes-Benz Romania.

Mercedes-Benz Romania incurajeaza performanta si sprijina sportivii romani, astfel ca nu este la prima initiativa de acest fel. Compania continua parteneriatul cu Federatia Romana de Tenis inceput in 2011, atunci cand a sustinut Cupa Davis. „Chiar de la inceputul colaborarii, Mercedes-Benz Romania s-a dovedit a fi partenerul cel mai potrivit pentru activit atile pe care le desfasuram. Intotdeauna orientat catre excelenta si performante ireprosabile, ne-a demonstrat ca impartasim valori comune si ca putem crea impreuna initiative memorabile”, subliniaza George Cosac, presedinte al Federatiei Romane de Tenis. In plus, in 2012, a sprijinit turneul feminin BCR Open Romania, cea mai puternica competitie internationala de tenis feminin desfasurata in Romania. Mercedes-Benz a fost Masina Oficiala a competitiei, punand la dispozitia jucatorilor, oficialilor si invitatilor speciali atat automobile Clasa C si E, cat si modele Vito si Viano.

„Mercedes-Benz este atat un partener solid si dinamic, cat si o imagine inspirationala pentru sportivii nostri. Cu ambitie, creativitate si perseverenta, reinventandu-se permanent, oricine poate ajunge la rezultatele la care viseaza”, afirma Camelia Potec, Presedinte al Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern.

„Regasim spiritul olimpic in fiecare autovehicul Mercedes-Benz, dezvoltat cu dedicare, tenacitate si atentie la detalii. Colaborarea dintre noi si Mercedes-Benz Romania s-a nascut firesc, din dorinta noastra de a ridica performanta la un alt nivel”, a declarat Andreea Raducan, ambasador si coordonator PR al Fundatiei Olimpice Romane.