Noul SUV Skoda, la inceputul lui 2016
14.03.2014
        
Distribuie acest articol!   

Zvonurile privind aparitia unui SUV compact circula deja de ani buni, atat la Skoda, cat si la SEAT. In ambele cazuri, noutatea ar urma sa fie lansata pana la finele anului viitor, astfel incat comercializarea sa demareze la inceputul lui 2016.

O decizie finala in acest sens ar urma sa fie luata zilele acestea, cu ocazia vizitei pe care presedintele Grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, o va face in Cehia, acasa la Skoda. Unele ziare din Cehia sustin ca noul SUV ar putea fi lansat pe piata chiar mai repede – undeva la inceputul anului viitor! Din ratiuni de costuri, s-ar putea ca acelasi SUV sa fie produs si in Spania, la SEAT, cum la fel de bine s-ar putea ca ambele variante sa se produca in Cehia. Sa nu uitam: SEAT Toledo si Skoda Rapid sunt in mare parte una si aceeasi masina, ambele fiind asamblate la Mlada Boleslav, in Cehia!

Cunoscut sub numele de cod intern Snowman, s-ar putea sa se apropie de conceptul CrossBlue de la VW (foto), dar va fi mai ceva mai mare decat Tiguan, pentru a pastra filosofia marcii Skoda. Va folosi platforma MQB, ca toate modelele grupului din segmentul compact, putand lua la bord 5 sau 7 persoane.

Noul SUV se va produce la fabrica Skoda Kvasiny, acolo unde se asambleaza acum modelele Superb, Roomster si Yeti. Fabrica este acum in plina reamenajare, fiind construite noi facilitati si o noua vopsitorie. De asemenea, in urmatoarele luni aici se vor crea noi locuri de munca.

Distribuie acest articol!