Extrem: VW Golf R 400 Concept
20.04.2014
        
Distribuie acest articol!   

Acest showcar se numara dintre principalele atractii ale editiei de anul acesta a Salonului de la Beijing. Performantul concept VW Golf R 400 are sub capota un motor TSI de 2.0 litri, derivat din cel de curse de pe Polo WRC. Dezvolta nu mai putin de 400 CP, iar cuplul maxim de 450 Nm este furnizat intre 2.400 si 6.000 rot/min.

Propulsorul este cuplat la o transmisie cu sase trepte si dublu ambreiaj (DSG) ce poate fi comandata de padelele montate la volan. Performantele sunt demne de un supercar: 0-100 km/ora in 3,9 secunde si viteza maxima de 280 km/ora.

Volkswagen spune ca acest model este o interpretare moderna a legendarului model de raliuri Golf G60. La exterior se distinge prin parasocurile cu design agresiv, galbenul folosit la calandru si etrierele de frana si jantele masive din aliaj usor. Interiorul este si el in stil sport, cu elemente din fibra de carbon sau imbracate in alcantara si, de asemenea, cu diverse tuse de galben.

Volkswagen nu a dat niciun detaliu referitor la posibilitatea de a produce in serie aceasta versiune extrema a lui Golf R.

Distribuie acest articol!