Peugeot Exalt, un posibil 408 GT

13 aprilie 2014



Presa franceza a relatat in ultima perioada despre preocuparea celor de la Peugeot de a lansa un coupe de dimensiuni mari. Se vorbea despre un succesor al conceptului SR1, prezentat in 2010 la Geneva, care sa faca trimitere la coupe-urile 406 si 407 si care s-ar putea numi 408 GT. Zvonurile par sa fie confirmate de acest prototip, care va fi prezentat oficial in urmatoarele zile, la Salonul Auto de la Beijing.


Denumit Exalt, conceptul are linii elegante si moderne, fiind in acelasi timp sportiv. Este dotat cu o propulsie hibrid reincarcabila, capabila sa dezvolte 340 CP (un motor de 1.6 litri pe benzina THP de 270 CP si unul electric de 70 CP). Masoara 4,70 m lungime si 1,31 m inaltime si are o caroserie in doua culori, cu partea din spate "piele de rechin" ("Shark Skin"), pentru o aerodinamica imbunatatita. Acest coupe cu 5 usi ar trebui privit mai degraba ca un sedan decat ca un coupe, explica Gilles Vidal, directorul de design. Cert este ca este dificil de definit acest nou concept Peugeot.


Exalt este la fel de spectaculos si la interior, incepand cu volanul mic, imbracat in piele si cu ecranul tactil ce permite accesul facil la computerul de bord. Nu lipsesc navigatia, instalatia HiFi si climatizarea automata cu sistem de tratare a aerului "Pure Blue". Plansa de bord si consola centrala sunt imbracate in abanos.

Propulsia hibrida distribuie puterea la toate rotile. Motorul turbo de 270 CP este preluat de la coupe-ul RCZ R, fiind cuplat la o transmisie automata in 6 trepte. La randul sau, motorul electric poate fi utilizat singur sau in combinatie cu cel termic. Peugeot nu a anuntat deocamdata performantele acestui concept, despre care se mai stie ca are greutatea de 1.700 kg.