Noua Skoda Fabia va avea o gama complet noua de motoare

13 august 2014, Sursa: comunicat de presa Porsche Romania



Programata pentru lansare in Paris, in octombrie 2014, noua Fabia va folosi cu pana la 17 procente mai putin combustibil decat predecesorii sai, devenind astfel cea mai ecologica si eficienta Skoda Fabia, din punct de vedere al consumului de combustibil. Motorizarea sa noua (constand in patru motoare pe benzina si trei diesel) este in conformitate cu normele de poluare Euro 6.

Noua Skoda Fabia va fi echipata cu motoare noi, de ultima generatie, eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil. Incluzand versiunea GreenLine, clientii din pietele Uniunii Europene vor putea alege intre patru motoare pe benzina si trei diesel, toate in conformitate cu normele de poluare Euro 6 si avand printre dotarile standard sistemul start-stop si functia de recuperare a energiei de franare. Cutia de viteze va fi manuala sau automata DSG, cu dublu ambreiaj.

Motoarele noi pe benzina disponibile sunt cu trei sau patru cilindri, bazate pe tehnologia MQB (platforma modulara). Cei trei cilindri ai motorului 1.0 MPI beneficiaza de injectie indirecta, in timp ce versiunea de motorizare cu patru cilindri este supraalimentata, cu ajutorul unei injectii stratificate (TSI) si are o cilindree de 1.2 litri. Puterea acestora incepe de la 44 kW (60 CP) si ajunge pana la 81 kW (110 CP).

Motoarele diesel disponibile pentru noua Skoda Fabia cuprind trei niveluri de performanta ale noului motor common rail cu trei cilindri de 1,4 litri cu supraalimentare si injectie directa. Blocul motor este facut din aliaj de aluminiu. Puterea este neschimbata fata de a doua generatie Fabia, avand  de la 55 kW pana la 77 kW, insa capacitatea cilindrica a motorului este acum de 1,4 litri, nu de 1,6 litri.


Spre sfarsitul anului 2015 va avea loc lansarea celui mai eficient motor Skoda Fabia, din punct de vedere al consumului de combustibil, si anume versiunea GreenLine, avand 55 kW si motor de 1,4 litri TDI. Sistemul start-stop, functia de recuperare a energiei de franare si anvelopele optimizate pentru rezistenta scazuta la rulare, impreuna cu imbunatatiri aduse aerodinamicii automobilului, au rezultat intr-un consum de combustibil de doar 3,1 l/100km, echivalent cu emisii de CO2  de doar 82 g/km.

Incepand cu anul 2015, modelul Skoda Fabia GreenLine va deveni cea mai ecologica Skoda cu propulsor conventional, depasita doar de motorul CNG al modelului Skoda Citigo G-TEC. Greutatea noii Skoda Fabia va fi cu pana la 45 kg mai mica decat pana acum (in functie de echipare), versiunea standard, cu motor de 1,0 MPI in trei cilindri, cantarind (fara sofer) doar 980 kg.