Protectie speciala: BMW X5 Security Plus

29 august 2014, Sursa: comunicat de presa BMW Group Romania



In perioada 9-11 septembrie 2014, in cadrul Salonului International GPEC  (General Police Equipment Exhibition and Confrence) 2014 de la Leipzig, BMW Group va prezenta o varietate din actuala gama extinsa de automobile de urgenta si cu destinatie speciala, care sunt utilizate de politie si alte servicii de siguranta publica.

Organizat din doi in doi ani, evenimentul GPEC (General Police Equipment Exhibition & Conference) este cel mai mare targ din Europa destinat exclusiv acestei industrii, care prezinta echipamente de politie si tehnologie de securitate. In calitatea sa de eveniment important pentru industrie si tehnologie, aceasta a opta editie GPEC va oferi o platforma internationala de comunicare pentru vizitatorii din politie si alte servicii de siguranta publica. Ultima editie, GPEC 2012, a atras peste 6.500 de vizitatori din 59 de tari si aproape 500 de expozanti nationali si internationali din 29 de tari de pe cinci continente.


Pentru ca personalitatile publice importante, politicienii si persoanele fizice expuse riscului sa beneficieze de protectie totala impotriva atacurilor violente, BMW ofera cea de-a treia generatie a vehiculelor de securitate bazata pe cel mai nou model BMW X5. BMW X5 Security Plus (VR 6 – BRV 2009) prezentat la Leipzig are o celula a pasagerilor blindata, care ofera protectie pentru pana la patru pasageri si care poate rezista chiar si unui atac cu AK-47. Pentru a preveni patrunderea glontului, modelul dispune de articulatii sigilate, care ofera protectie in zonele critice precum de jur-imprejurul usilor sau acolo unde panourile se unesc cu montantii caroseriei. Sticla de securitate special dezvoltata pentru nivelul de protectie VR 6 este rezistenta si la atacul cu arme contondente. Stratul de policarbonat protejeaza interiorul de cioburi.

BMW X5 Security Plus combina protectia eficienta a pasagerilor, confortul si spatiul cu performantele dinamice, agilitatea si versatilitatea specifice modelelor BMW X. In calitate de cel mai spatios automobil BMW de urgenta, BMW X5 nu numai ca ofera un nivel foarte generos de spatiu pentru pasageri, ci si un portbagaj cu o capacitate de aproximativ 640 de litri pentru stocarea echipamentelor speciale. Manevrabilitatea superioara se datoreaza motorului V8 pe benzina, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, ce dezvolta 330 kW/450 CP. In combinatie cu sistemul inteligent de tractiune integrala BMW xDrive, motorul asigura ca noul automobil de securitate poate fi controlat mereu in conditii de siguranta, chiar si in conditii critice – atat pe sosele, cat si in regim off road. Suplimentar, sasiul, sistemele electronice de gestiune si sistemul de franare au fost adaptate la masa mai mare a automobilului. Astfel, performantele BMW X5 Security Plus sunt la acelasi nivel cu cele ale unui model obisnuit, ceea ce asigura manevrabilitate fara efort si in situatiile cotidiene obisnuite. In astfel de situatii, dotarile de securitate sunt integrate atat de discret incat modelul este aproape imposibil de diferentiat de un model de serie, chiar si pentru ochiul unui specialist.


Anvelopele run-flat permit ca automobilul sa se deplaseze chiar si in cazul pierderii totale a presiunii – de exemplu, daca pneul este impuscat sau perforat la trecerea peste obiecte ascutite. Un sistem de intercomunicatie permite pasagerilor sa comunice cu persoanele din afara automobilului chiar si atunci cand usile si geamurile sunt inchise, in timp ce functia de alarma de asalt blocheaza automat geamurile si usile si emite semnale de alarma sonora si vizuala. Comenzile acestui sistem sunt localizate pe consola centrala, sub un capac.

Tot la expozitia GPEC de la Leipzig va fi expus si un model BMW X5 Security ce beneficiaza de nivel de protectie VR 4 – BRV 2009. Acest automobil beneficiaza de o dotare speciala: o targa de elicopter, care permite transportarea rapida si in siguranta la spital a unei persoane protejate sau la un elicopter de salvare intr-un caz de urgenta medicala. Deoarece transportul pacientului cu elicopterul sau pe sosea poate duce la o sarcina foarte localizata, targa este conceputa sa ofere rezistenta maxima si masa minima. In acelasi timp, acest echipament de salvare este sigur si simplu de utilizat de catre personalul de securitate, medici si echipele de salvare.